Etichetă: 20 aug. 2018

HRISTOITIA
Pururea pomenitul şi prea învăţatul dascăl NICODIM AGHIORITUL
APOLOGETICUM 2005

pdf. pag.22-23

10. Câte rele pricinuiesc jocurile şi horele

Cea dintâi şi mai mare răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, este închinarea de idoli.

Atunci poporul văzând idolul s-a bucurat şi şezând a mâncat şi a băut şi după aceasta s-a sculat şi a început să joace, aducând jocurile ca o slujbă şi închinăciune şi cinste idolului. „Şi a şezut poporul de a mâncat şi a băut, şi s-a sculat să joace” (Ieşirea 32, 6). Pentru aceasta zice şi marele Vasile că: „Jocul lor era închinarea de idoli” (Cuvânt contra beţivilor)

A doua răutate pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântările şi jocurile, este jurământul mincinos şi blestemul;

„Mergeţi şi vă ascundeţi în vii, şi când veţi vedea că au ieşit fetele celor ce
locuiesc în Silom, jucând cu dansuri, să ieşiţi din vii, şi fiecare bărbat să-şi răpească lui femeie, din fetele Silomului, şi să mergeţi în pământul lui Veniamin” (21, 20).

A treia răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, sunt vărsările de sânge şi uciderile; ucideri, nu de oameni simpli şi cum s-ar întâmpla, ci oameni prooroci şi înainte mergători; şi această dovadă este foarte lesne de aflat. Pentru că oricine va deschide Evanghelia cea de la Matei, şi va citi la cap. 14, va vedea acolo că, pentru jocul necinstitei fete a preacurvei Irodiada înaintea lui Irod, şi pentru plăcerea jocului ei, a înduplecat pe Irod să trimită ca să taie în temniţă capul celui mai mare decât toţi proorocii, al dumnezeiescului Ioan înaintemergătorul, şi să-i dea ei ca dar pentru joc, acel sfânt şi prea cinstit cap proorocesc, pe care îl cinsteau şi i se închinau în pustie, fiarele sălbatice şi leu.

11. Cu ce se aseamănă cântecele din organe şi horele. — Unde se fac hore, acolo este şi diavolul — La Botez creştinii au dat
    făgăduinţă să nu cânte din organe, nici să joace — Căci cântecile şi jocurile sunt pompă a satanei…

Pentru aceasta prea potrivit şi prea înţelepţeşte a zis hotărâtor dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, că, unde se fac hore şi sunt orchestre, acolo negreşit, este şi diavolul; „Eu îndrăznind, dau pe faţă că, unde este dans, acolo e şi diavolul; şi că curvia, nu numai înverşunaţi face, ci şi ucigători de nevinovaţi” (Matei 14).
Şi iarăşi acest Gură de Aur zice: „Ce faci nepriceputule om? Tu chemând la casa ta organe şi făcând jocuri, te faci al doilea Irod. Pentru că imiţi pe Irod acela şi aduci la masa ta ca o altă Irodiadă, femei şi bărbaţi jucători?

pag. 30
Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic VI, opreşte (hotărăşte) să nu joace femeile în public, iar care ar juca, să se afurisească. Sfântul Sinod ecumenic al VII-lea, dimpreună cu muzicanţii, afuriseşte şi pe creştinii care cheamă la casa lor pe aceştia şi joacă. De asemenea şi pe creştinii care cu cântecele curveşti şi cu dansuri mănâncă şi beau, şi nu dau cuviincioasa mulţumire lui Dumnezeu dătătorul de hrană. „Iar celor ce au viaţa cu nuntă şi cu fii, şi cu aşezare mirenească, a mânca împreună, bărbaţii şi femeile, este lucru din cele neprihănite, numai să aducă mulţumire celui ce dă hrana, şi nu prin oarecare meşteşugiri, muiereşti, adică prin sataniceşti cântece de alăute şi răsfrângeri curveşti. Asupra cărora vine proorocescul blestem, cel ce zice aşa: „Vai celor ce cu alăută şi cu cântări beau vinul, iar la lucrurile Domnului nu se uită, şi la lucrul mâinilor lui nu se gândesc.” Şi dacă cândva ar fi unii ca aceştia între creştini, îndrepteze-se. Iar de nu, ţie-se pentru dânşii cele canoniceşte aşezate de cei mai-nainte de noi, (adică certările şi afurisaniile).” (Can. 22).

SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL
PAZA CELOR CINCI SIMŢURI, Editura BUNAVESTIRE Bacău, 2000

pag. 139-140

CAPITOLUL AL IV-LEA

1. Pentru păzirea auzului.

Trei vătămări se nasc din cântecele cele dezmierdătoare

Urechile sunt al doilea organ al simţurilor care, după rânduială, ne întâmpină pe noi. Sârguieşte-te să tai de la el cântecele stricate, alcătuite pentru dezmierdare şi care varsă înăuntru, în urechi, mierea cea prea dulce a văzduhului, ca să zic aşa. Căci, după părerea mea, din aceasta se nasc trei vă­tămări: 1. Slăbesc îndrăzneţul şi viteazul cuget al sufletului şi-l fac în aşa fel încât se afemeiază şi de multe ori adoarme de auzirea cea dulce a unora ca acestea, rămânând nesimţitor ca într-o prea dulce aţipire. 2. Din auzirea acelor cântece
dezmierdătoare, mintea cu imaginaţia sa nu încetează şă-şi închipuie cele ce se înţeleg din cântece, umplându-se de multe chipuri în mod pătimaş. 3. Chiar dacă se întâmplă, să zicem, să nu vadă feţele celor ce cântă, cu toate acestea, doar singur glasul este destul pentru a ne închipui cu imaginaţia [feţele lor] care trezesc în suflet poftirea inimii şi-l trag spre învoirea cu gândurile – şi aceasta mai ales dacă glasurile sunt femeieşti. De aceea şi Sfântul Vasile învaţă: „urechile să nu primească în suflet cântece de ruşine. Din nişte cântece ca acestea se nasc de obicei patimile…” (Cuvânt către tineri ibidem, p. 578). Iar Cuvântătorul de Dumnezeu zice în Cuvântul la Paşti: „Să nu ne fluierăm auzul”, iar în Stihurile iambice: „Astupă-ţi urechile cu ceară de către cuvintele rele şi şuierăturile fără de rânduială ale cântărilor vesele”.1 Mi-am reamintit aici de un obicei care se face la nunţile lumeşti, când după; binecuvântarea mirelui şi a miresei şi după aşezarea la masă a arhiereului, dacă este, sau a preoţilor, se obişnuieşte să vină în timpul mesei lăutari şi să cânte cu instrumentele cele de joc, ceea ce este un lucru necuvios, un obicei prea rău. şi nepotrivit creştinilor. De aceea Sfântul Sinod din Laodiceea în Canonul 53 opreşte cu desăvârşire pe creştini de a cânta cu alăute şi de a juca la nunţi: „Nu se cuvine ca creştinii, mergând la nunţi, să joace sau să sară, ci să mănânce sau să dejuneze cuviincios, precum se cuvine creştinilor” (Arhid. pr. dr. Ioan N. Floca, Canoanele bisericii ortodoxe – note şi comentarii, 1991, p. 215). Iar în Canonul 54 – al aceluiaşi sinod – se zice că imediat ce au intrat unii ca aceştia şi au început jocul, toţi preoţii şi clericii să se depărteze de acolo şi să nu stea să audă viersurile cele stricate: „Nu se cuvine ca cei ierarhiceşti ori clericii să privească oarecare spectacole la nunţi sau la ospeţe, ci mai înainte de a intra teatraliştii, să se scoale şi să plece” (Ibidem).

2. Arhiereul se cuvine să oprească cântarea cu instrumente

Sunt încredinţat că şi Prea Sfinţia ta, de ţi se va întâmpla un lucru ca acesta şi vei binecuvânta o astfel de nuntă, unde se vor aduce înaintea Prea Sfinţiei tale instrumente şi jocuri, prima dată vei porunci celor de acolo să nu cânte la nici un fel de instrumente, iar de nu-i vei [îndupleca], măcar te vei îndepărta de acolo, pentru a păzi cinstita vredniciea arhieriei şi porunca Sfintelor Canoane.

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA MATEI, Sv. Teofilact al Bulgariei edit.Sophia Bucureşti 2007

pag. 221

9, 23-24: Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea turburată, a zis: (24) Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El15.
(9, 23) Marcu 5, 38/Luca 8, 49 (9, 24) Marcu 5, 39-40 / Luca 8, 52-53

Fiindcă era [fecioară] nemăritată, o tânguiau cu cântare [de fluiere] de nuntă, afară din rânduiala Legii făcând ei aceasta.

HRISTOITIA, NICODIM AGHIORITUL APOLOGETICUM 2005 pdf pp.40-41

31. Hristos nu intră unde sunt muzici

Voiţi să vă încredinţaţi, că şi Domnul nostru Iisus Hristos nu intră în casa în care cântă muzici? Urmaţi-mă să mergem la Ierusalim. Aţi ajuns? Aici a murit o fiică, şi tatăl ei, care se numea Iair, a venit la Iisus, rugându-L pe dânsul cu durere de inimă să meargă la casa lui să o învieze.
Prea milostivul Iisus Hristos, făcându-i-se deci milă, de necazul şi reaua întâmplare a lui Iair, s-a dus la el acasă. Aici, însă, vede multă tulburare şi fluierători care cântau din fluiere şi surle, nu ca să pricinuiască bucurie, ci întristare, cu oarecare mâhnicioasă cântare ce grăiau; (că zice istoricul Iosip, că era obicei în vremea aceea, ca Evreii să cheme muzicanţi la morţii lor, pentru a grăi jalnice cântări, şi prin acestea să pornească pe oameni spre lacrimi (Cartea 3, Cap. 30; pentru robirea Iudeilor). Aceasta la fel o zice şi sfântul Ioan Gură de Aur în tâlcuirea capului 9 de la Matei. Iar văzându-i pe ei Domnul, n-a voit să intre înlăuntrul casei lui Iair, nu; ci a poruncit să iasă toţi afară, şi după ce au ieşit, atunci a intrat El în casă; şi apucând pe fecioară de mână, îndată a înviat-o cu atotputernică stăpânirea Dumnezeirii Sale. „Şi viind Iisus în casa boierului, şi văzând fluierătorii şi mulţimea gâlcevind, a zis lor: fugiţi, că n-a murit fecioara, ci doarme. Şi îşi râdeau de dânsul. Iar dacă s-a scos afară poporul, intrând, o a luat de mână, şi s-a sculat fecioara” (Matei 9, 23). Acum să socotească fiecare, deosebirea ce au muzicanţii nunţilor de astăzi, cu fluierătorii şi muzicanţii morţilor din vremea veche. Pentru că aceia fluierau ca să pornească plânsul, suspinurile şi lacrimile, care nu sunt vătămătoare sufletului, ci şi folositoare; iar muzicanţii cei de acum, cântă la nunţi spre a pricinui bucurie, râsuri şi cântece curveşti, care sunt vătămătoare şi păgubitoare sufletului. Aceia fluierând şi cântând, făceau casa unde cântau, casă de jale şi de întristare; iar aceştia cântând cu organele lor, fac casa aceea unde cântă, casă de desfrâu şi de păcat, precum zice Solomon: „Mai bine este a merge la casa plângerii, decât la casa ospăţului” (Eccl. 7, 3). Dar cu toate acestea, Domnul nostru, nici în casa unde erau muzicanţii aceia n-a voit să intre, ci după ce au ieşit ei, atunci a intrat; ca să ne înveţe prin aceasta, cât urăşte şi se îngreţoşează cu totul despre toţi muzicanţii, atât de cei ce pricinuiesc bucurie, cât şi de cei ce pricinuiesc întristare, şi ca să ne dea pildă să facem şi noi asemenea, adică, să-i urâm şi să nu-i băgăm în casele noastre să cânte.
Ce ziceţi acum voi tinerilor miri şi mirese? Hristos voieşte să vie împreună cu îngerii în casa voastră, ca să binecuvinteze nunta, precum a binecuvântat şi pe cea din Cana; să binecuvinteze masa voastră şi să prefacă apa în vin; adică, să pricinuiască bucurie cu sfânta Sa arătare şi toată bunătatea în sufletele voastre şi a celor ce se vor afla la nunta voastră. Deci ce hotărâţi? Voiţi să vie Hristos în casa voastră ca să vă dăruiască toate aceste binecuvântări şi daruri? Dacă voiţi pe Hristos, este nevoie să nu mai aduceţi în casele voastre muzici şi hore, iar dacă voiţi muzicile şi horele, Hristos nu suferă să fie într-o casă dimpreună cu acestea, ci îndată fuge şi se depărtează; iar depărtându-se El, se depărtează şi preoţii Lui şi clericii, precum şi orice altă bunătate. Iar de la casa care pleacă Hristos şi slujitorii Săi, cine rămâne? fără numai satana şi slujitorii lui, draci şi toată răutatea şi păcatul şi nenorocirea.
Deci, dacă sunteţi adevăraţi creştini şi următori şi ucenici ai lui Iisus Hristos, vă aflaţi în mare nevoie fraţilor, să alegeţi de o mie de ori mai bine să lipsească muzicanţii, jocurile şi cântecele cele curveşti de la casa şi nunta voastră, decât să fugă Hristos şi slujitorii Săi preoţii şi să vă lipsiţi dimpreună cu aceştia de orice bunătate sufletească şi trupească, pământească şi cerească, vremelnică şi veşnică; aşa zice dumnezeiescul Hrisostom: „Dacă pe acestea le vei alunga, va veni Hristos la nunţi; iar Hristos fiind de faţă, şi ceata îngerilor va fi de faţă; şi de voieşti şi acum se lucrează minuni, precum şi atunci, şi va preface şi acum apa în vin” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).